Cel mai bun tratament al pielii cu laser fracționat

Laserul fracționat este folosit în medicina estetică pentru refacerea pielii ca urmare a deteriorării primelor două straturi ale acesteia de-a lungul timpului, lucruri care determină apariția hiperpigmentărilor, cicatricilor post-acneice sau ridurilor adânci. Recent, o nouă inovație în acest domeniu, care folosește tehnologii laser combinate, a devenit alegerea clinicilor și pacienților pretențioși în căutarea celui mai bun tratament pentru piele.

Cu ajutorul laserului fracționat, un fascicul laser este proiectat și descompus în mai multe micro-raze care penetrează pielea și care pot ajunge până în primul sau în al doilea strat al pielii (epiderm și derm). Orice undă de lumină poate fi livrată în piele în mod fracționat, sub forma de fascicule de lumină. Asta înseamnă că laserele ablative, care pătrund mai adânc, precum laserele CO2, sau laserele minim-invaziv, precum laserul non-ablativ Gaas, pot fi lasere fracționate.

Ca să înțelegem mai bine diferențele celor două tipuri de lasere, trebuie să detaliem câteva elemente ale structurii pielii. Pielea are 3 straturi. Cel superioar este numit epiderm și la nivelul acestuia se află celule producătoare de pigment numite melanocite, care sunt responsabile pentru colorarea pielii. Stratul mijlociu este numit derm și este compus din fibre de colagen și elastină responsabile de fermitatea, elasticitatea și tonusul pielii. Stratul bazal este numit hipoderm și la nivelul acestuia găsim celule adipoase numite adipocite.

Laserele ablative precum laserul CO2 cu o lungime de undă de 10.600 nm. sau laserul Er:YAG cu o lungime de undă de 2.940 nm. acționează profund, distrug epidermul și ajung până la derm, pe care îl încălzesc. Așadar, celulele epidermice care colorează pielea, melanocitele, sunt vaporizate și fasciculul de căldură ajunge până în derm, unde stimulează secreția de colagen și regenerarea pielii.

Laserele ablative sunt excelente pentru tratarea semnelor vizibile de îmbătrânire, iar rezultatele durează în general între 1 și 5 ani. Ele pot fi folosite și pentru a trata cicatricile cauzate de acnee și pigmentările.

Este important de notat totuși că laserele ablative necesită o perioadă mai mare de recuperare și un grad mai mare de risc decât laserele non-ablative. Majoritatea pacienților necesită între 1 și 2 săptămâni de repaus. Unele riscuri asociate cu laserele ablative includ înroșirea suprafeței de tratament, schimbări de colorare a pielii, mâncărimi sau chiar acnee.

Laserele non-ablative precum GaAs  sau Er:glaas cu lungimea de undă de 1.540 nm. doar încălzesc pielea, fără a distruge vreun strat, dar reușesc să inducă un răspuns de vindecare controlat, ceea ce, la rândul lor, stimulează secreția de colagen din interior în exterior.

Aceste lasere pot trata arsurile solare, cicatricile acneice, ridurile fine, sau hipergmentările. Fiind un tratament minim-invaziv, recuperarea medicală nu este necesară dar pacientul va avea nevoie de mai multe ședințe de tratament pentru un rezultat vizibil.

Youlaser MT este primul și singurul laser care, datorită tehnologiei mixte pe care o prezintă, este capabil să combine lungimi de undă de 10600 nm și 1540 nm într-un mod secvenţial sau simultan prin emisie fracționată. Aceste două lungimi de undă emise împreună maximizează avantajele fiecărui laser, îmbunătățind rezultatele într-o singură sesiune.

laser fractionat

Pielea îmbătrânită cu riduri și pigmentări, cicatricile și atrofia vaginală pot fi îmbunătățite prin sinergia acestui laser, care oferă rezultate avansate, fără timp de nefuncţionare pentru pacient.

Există avantaje şi limitări atât la laserul ablativ, cât şi la laserul non-ablativ. Laserele ablative au rezultate mai rapide, dar nu pot fi aplicabile tuturor pacienţilor din cauza timpului lor mare de nefuncţionare şi risc de hiperpigmentare. Laserele non-ablative sunt mult mai tolerate, indiferent de tipul de piele, dar au nevoie de ședințe repetate pentru a atinge obiectivul dorit.

Youlaser MT este primul și singurul laser care depăşeşte aceste limite prin combinarea CO2 ablativ și GaAs non-ablativ. Laserul poate furniza lungimi de undă de 1540 nm și 10600 nm în același micropunct cu emisii secvențiale sau simultane. Acest lucru este important pentru a obține standarde de tratament noi și eficiente.

Prin sistemul Optisim, laserul poate face o simulare a modelului generat de medic înainte de începerea tratamentului, pentru o ajustare fină a parametrilor laserului. Așadar, permite o precizie mai bună, prin rezultate previzibile.

Modul mixt îmbunătățește rezultatele asupra cicatricilor acneice și ridurilor într-o singură sesiune, producând efecte similare cu tratamentele ablative, fără timp de nefuncţionare pentru pacienţi. Chirurgia dermatologică beneficiază și de utilizarea modului mixt datorită preciziei mai mari a ratelor de coagulare și ablație.

Shelase

Atrofia vaginală este pierderea colagenului structural natural și poate fi însoțită de pierderea formei țesutului vaginal. Este cauzată de îmbătrânire sau de naştere. Shelase este o procedură cu laser dual  (GaAs 1540 nm și CO2 10600 nm) care reface suprafața a mucoasei vaginale. Acest tratament permite o îmbunătățire semnificativă a calității vieții pacientei, satisfacție sexuală și o revenire imediată la normal.

Tratamentul se efectuează cu două lungimi de undă, la nivelul vaginului, pentru a stimula contracția mucoasei și producerea de colagen nou, precum și pentru recăpătarea elasticității normale a țesutului. Shelase este o procedură unică care reduce ablația mucoasei în timpul tratamentului, în timp ce laserul non-ablativ pătrunde adânc în țesut pentru a maximiza efectul laser într-un mod foarte blând, fără sângerare și fără timp de recuperare.

Pe data de 6 Noiembrie va avea loc cursul practic PRP în Stomatologie susținut de Dr. Ada Epistatu

Programul cursului: 10:30 – 18:30

Locație: Calea București nr. 74, Tunari (Ilfov-Bucuresti)

Taxa de participare: 2490 lei (TVA inclus)

TAXA ASIGURĂ:

Participarea la curs
O centrifugă XC 2415
O cutie de eprubete de 9 ml
Diplomă de participare

 

ÎNSCRIERE: 
📩cursuri@italtrade.ro
📞0736627525

*Locuri limitate
Respectăm toate normele de igienă și de siguranță împotriva răspândirii COVID-19
Numărul maxim admis de participanți la curs este 10 pentru a respecta normele de siguranță și de distanțare socială în condițiile actuale.